3-14 iunie 2005 cândva, 2004:   Am participat la ECIC (Conferinţa Creştină Europeană pentru Internet) 2004 şi a fost frumos. Atunci s-a anunţat că ediţia următoare va avea loc la Roma, deci aproape de noi, aşa că am fost invitaţi să participăm în 2005. Am spus că în principiu da, voi merge, dar deja stabilisem cu Oana că mai vrem un copil, deci aproape sigur nu voi fi "liber" în 2005. cândva, 2005:   Au sosit invitaţiile pentru Roma, dar aşteptând naşterea Ştefaniei am spus că nu merg. Până la urmă... mi-am schimbat gândurile din trei motive: 1) nu mai este nevoie de viză, deci scuza că mi-e lene să merg la Bucureşti a picat; 2) am învăţat mult la ECIC 2004, deci speranţe mari pentru ECIC 2005; şi în fine 3) ECIC 2005 este precedat de 2 zile de congres despre Internet doar al catolicilor. Este primul congres de acest fel... Cum să nu mă atragă gândul întâlnirii cu webmasteri catolici din Europa? Şi cum Levente a zis că vine, am acceptat să merg la Roma. Transportul este finanţat de Episcopia în care lucrez. Cazarea va fi la Colegiul Pio Romeno. Pentru participarea la eveniment, organizatorii au redus cheltuielile cu 50% pentru noi... Clasic... Până când oare? V, 3 iunie:   Astăzi ar fi plecarea... Nu pot să spun că nu sunt agitat... Pe lângă că nu mă simt confortabil să îmi las familia acum, nici nu mă încântă gândul a 7 ore cu microbuzul până în Ungaria, cu răul meu de maşină... La 7:30PM mă voi întâlni cu Levente la Catedrala romano-catolică, iar la 8PM plecăm spre Budapesta. Ajungem pe la ora 3AM, iar la 7AM avem avionul spre Roma. În concluzie mâine, sâmbătă, la ora 9AM ar trebui să fim în Roma. De fapt în aeroport: de acolo trenul spre Roma. Pe la 10AM sper să ne culeagă Andrei din gară. Michele mi-a scris ieri seară: va fi în Roma sâmbătă după-amiază, când ne vom întâlni deci. Unde plec? Detalii despre evenimentele la care merg sunt într-o ştire Catholica. Pe scurt: luni şi marţi, săptămâna viitoare, va fi un congres, primul, al webmasterilor europeni ai siturilor Conferinţelor Episcopale. Restul săptămânii viitoare voi participa la ECIC 2005, tot webmasteri dar de data aceasta creştini, nu doar catolici. După cum ziceam, detalii mai exacte în ştirea Catholica. Nu merg singur, ci cu prietenul meu Levente Veres, de la Catholic.ro. Nu o mai lungesc, căci trebuie să mă ocup de bagaj. * * * Ora 7PM şi ceva... Am luat un taxi până în Centru, la Catedrala romano-catolică. Levente a sosit pe mustaţă (nu, nu a lui), adică chiar la 8PM, ora plecării. Cu puţin rău de maşină am pornit... Şoferul s-a dovedit adeptul pauzelor lungi şi dese, ceea ce ne-a permis să ne relaxăm mai des. La un moment dat s-a oprit pentru vreo jumătate de oră la un bar, unde era televizor: presupunerea mea e că tocmai se difuza ceva serial pe care nu vroia să îl scape (?). În fine... dacă nu făcea aceste lungi şi dese opriri aveam mai mult de aşteptat în aeroportul din Budapesta. Dar să nu mă grăbesc: mai întâi vama. Am trecut, slavă Domnului, fără nici o problemă. Am fost doar întrebaţi: "bani aveţi? invitaţie aveţi?" Am răspuns afirmativ, şi fără nici o altă verificare am primit ştampila pe paşaport. Hmmmm... Dar chiar se schimbă ceva în ţara asta. După surpriza de a primi civilizat paşaportul în doar 10 zile, acum trec graniţa civilizat în câteva minute... În 1995 parcă, am avut o altă ieşire din ţară, pentru un pelerinaj, marcată de multă umilinţă îndurată din partea unor hamali, pardon, vamali. După vamă am trecut nu numai într-o altă ţară, ci şi într-o altă zi. S, 4 iunie:   Pe la 3AM şi ceva, ora Ungariei, am ajuns la aeroport, la poarta B. Într-o pauză de drum, precum şi aici, la aeroport, m-am întâlnit cu prof. Nedevschi, cu care mi-am făcut lucrarea de licenţă. Am stat ceva timp de vorbă. Levente şi-a pornit calculatorul... După câteva minute şi eu (tocmai scriu)...  Iar acum şi un al treilea prieten-de-cursă : aşa că tocmai suntem trei tipi cu laptopurile pornite, scriind de pe o bancă din aeroportul din Budapesta... La 7AM şi ceva (vă place ce exact sunt? "şi ceva" peste tot) avem avionul. Probabil am să mai scriu doar din Roma. Închei aici corespondenţa maghiară... Să continuăm. La 7.25AM am avut avionul din Budapesta, dar nu de la terminalul 2B , cum ar fi trebuit. Totul a mers lin, fără nici o problemă, ne-am urcat în avion (Malev ) şi, cu Levente, am tras la fotografii ca şi copiii mici când dau de-o jucărie. Dintre tonele de fotografii, unele măcar poate sunt frumoase  . Am coborât din avion  şi din nou fără peripeţii ne-am recuperat bagajele şi am pornit spre tren. Aici a intervenit o mare problemă... de comunicare. Scurtând povestea, nu am luat trenul care trebuie, ci pe cel mai scump  şi care ne-a dus dincolo de destinaţie. OK. În final Andrei ne-a pescuit de pe Via della Conciliazione  (sper că aşa se scrie) şi am ajuns la Colegiu pe la ora 12 . A urmat un mic tur, şi apoi "repaus" în camere pentru câteva minute: adică acum când scriu. În câteva minute vine masa, aşa că întrerup aici. Slavă Domnului, suntem în Roma, suntem la Colegiu (Michele m-a sunat, vine pe la 6 la Colegiu). OK. Să reluăm firul. După masa de amiază am avut acces la Internet. Am profitat ca să trimit serviciul "Mâine în calendar" şi să public câteva din pozele ce le am deja. În plus am reuşit să vorbesc cu Oana prin YM. La ora 4PM am mers cu Andrei şi cu Levente  la Bazilica San Pietro  . Înăuntru mulţime mare  , căci era o celebrare în cinstea Fecioarei de la Fatima, a cărei statuie se afla în faţă. Desigur, aceasta nu oprea vizitarea Bazilicii, pe margine. Am făcut muuulte poze     , majoritatea inutile, deoarece nu am avut trepiedul şi acolo unde nu era suficientă lumină au ieşit mişcate :( Forfota de turist cu aparatul foto în mână m-a prins până am ajuns la Capela Sfintei Euharistii, unde oamenii de ordine ai Bazilicii (majoritatea de culoare) interziceau fotografierea şi indicau neîncetat cu degetul la o tăbliţă pe care scria în diverse limbi: "Pentru rugăciune doar". Spre ruşinea mea abia atunci m-am trezit din comportamentul turistic. Am intrat în capela laterală unde erau mulţi oameni - nici un flash de aparat foto, doar rugăciune. Acolo am avut ocazia să îi pomenesc în rugăciune pe toţi cei dragi ai mei, şi pe toţi cei care m-au rugat să îi amintesc... Am avut apoi ocazia să mă opresc în rugăciune la mai multe moaşte de mari sfinţi   . Am făcut turul Bazilicii, iar Andrei a avut bunăvoinţa să ne lumineze explicându-ne câte una şi alta despre ce vedeam. Când am ajuns în spatele Bazilicii , adică în spatele Altarului, am auzit de venirea Cardinalului Ruini. Am mai zăbovit puţin şi în final a venit şi l-am văzut (a fost primit cu mare, mare pompă de credincioşii prezenţi, care l-au aplaudat pe tot drumul spre altar). Am ieşit apoi  şi am mers cu toţii la cele două magazine mai importante de "suveniruri" religioase . Unul era închis, unul deschis - acum rămâne să mă lămuresc cu Oana ce vom lua pentru botezul Ştefaniei. Apoi ne-am întors la Colegiu. M-am aşezat pe banca din faţa Colegiului, prea obosit să mai urc. După doar câteva minute au apărut Michele şi Maria... Surpriză, Maria era altcineva decât cea pe care o ştiam. Am ieşit din nou în oraş, dar acum cu maşina. Am pornit în căutare de electronice: un pen-drive şi un mp3-recorder. În final am luat un singur instrument care are 512MB, e şi player, şi recorder, şi radio... Am fost tare cu ghinion, căci produsele ce le doream erau ultimele şi nu mai aveam cutia, nici auxiliarele aparatelor (cd instalare, căşti şi altele). Deci în final a trebuit să aleg unul, mai ales că vânzătoarea era deja exasperată că nu reuşea să îmi dea ceva "integral", fără lipsuri. În fine, magazine italiene ;) Sper să fi făcut o investiţie bună, momentan nu pot să mă pronunţ (decât că a fost scump). După cumpărături m-au invitat la o masă. Am mers într-un sat de lângă Roma, la un loc tare "ţărănesc": într-o mică piaţă, scaune şi mese de lemne destul de jalnice; lumea poate veni cu mâncarea de acasă sau comanda de acolo; în schimb e musai să iei vin de la ei (1 euro un litru). Practic nu e o afacere, ci un stil de a ţine comunitatea strânsă: parcă era o mare familie acolo. Michele a cerut un pachet pentru 3 persoane şi ne-au pus în faţă, nu în farfurii ci în hârtii, hălci de carne, bucăţi de brânză, măsline şi altele... ca la ţară! Interesantă experienţă! Chiar foarte! La întoarcere Michele a pierdut vreo oră încercând să dea de Colegiu, şi după ora 0 m-a lăsat la poarta instituţiei. Aici alte discuţii cu prieteni vechi, şi uite aşa s-a făcut ora 2AM. Deci de fapt nu mai sunt evenimente din 4 iunie, ci din 5 iunie. Deci o altă zi! D, 5 iunie:   După cum spuneam, ziua de ieri s-a terminat azi la 2AM. Şi a început la 6AM, când m-am trezit că cică la 6:30 este masa. Picior de om în Colegiu... adică pe holuri... toţi dormeau. M-am întors în cameră şi am început să studiez minunăţia de player-recorder-memory-stick ş.a.m.d. La 7:30AM am fost jos să ne îmbarcăm într-un microbus pentru Vatican. Cu vreo şase studenţi şi pr. Călin Bot, plus Levente desigur, am intrat în Vatican pentru a merge la Radio Vatican, unde s-a celebrat o Liturghie în direct  . Superb Vaticanul! Ca un mic-mare oraş-grădină. Am făcut ceva fotografii desigur. La ora 8:10AM a început Sfânta Liturghie, care a durat până la 9:20AM. La ieşire am mai făcut ceva fotografii    . Apoi am părăsit Vaticanul... Ce amintire frumoasă! A urmat masa de dimineaţă la Colegiu apoi am venit la computer să scriu şi public ceea ce tocmai citiţi acum... Am aprins după aceea încă o tură de acces la Internet. Am vorbit prin YM cu Oana şi cu copiii. Timp de o jumătate de oră înainte de masa de amiază am tras un somn cât să mă ameţesc bine (am la "bord" două nopţi prea puţin dormite). După masa de amiază am pornit cu Levente să vedem Vila Aurelia, "la 5 minute de Colegiu". Ne-a luat vreo oră  . Şi încă o oră să ne întoarcem, dar pe alt drum . Crimă curată: Vila Aurelia nu este în spatele Colegiului, ci eventual în spatele Romei... Plimbarea a fost lungă, obositoare, dar frumoasă. Concluzia este că de mâine căutăm o cale by bus să mergem la sediul conferinţelor. Ajuns din nou la "sediu", am mai tras vreo trei ore de veghe-somn, aşa că sunt mai bine cu bateriile. Aici este cald tare, din când în când şi ceva nori, dar tot zăpuşeală. Noroc că Andrei are frigider în cameră şi de la el mă alimentez cu apă rece. Seara a fost momentul mesei: pentru prima oară am mâncat lebeniţă (nu se mănâncă deloc rău la Colegiu). Ziua s-a încheiat cu Dupăcinarul cel mic, rugăciune de seară desfăşurată în biserica - cum să zic să evit cacofonia? - Colegiului   . M-am întors, am scris aceste rânduri şi acum am de gând să mă culc, la o oră record. Mâine dis-de-dimineaţă am dori să "atacăm" mormântul Papei (cică la primele ore ale zilei nu ar fi foarte mare înghesuială), iar după-amiaza ne începe congresul catolic. L, 6 iunie:   Ne-am trezit astăzi pe la 6:30AM ca să mergem cât mai devreme la Bazilica San Pietro , la mormântul Papei - studenţii ne-au spus că este momentul cel mai bun din zi, mai liber. Într-adevăr, zilele trecute am văzut era permanent o coadă mare scurgându-se în San Pietro. Când am fost noi, cam pe la ora 8AM, nu era multă lume, dar nici pustiu: permanent erau câte 20 de persoane stând şi rugându-se acolo, sau fotografiindu-se, sau doar privind. Bazilica fiind mai goală , am mai tras o tură de fotografii  . Apoi am coborât la mormintele Papilor    . În mai multe locuri laterale se celebra Sf. Liturghie. Mormântul Papei Ioan Paul al II-lea este uşor de găsit: unde este lume multă  . Cum a fost? Sfâşietor... Pentru a-mi păstra demnitatea masculină nu dau mai multe detalii... La ieşire    ar fi trebuit să luăm drumul Colegiului, pentru masa de dimineaţă. Am renunţat însă la ea pentru a porni prin Roma, căci nu era foarte cald. Am mers deci pe ruta Castelo San Angelo, Altare della Patria  , Colosseo , Fontana di Trevi    , Piazza di Spagna  şi back home. Cam pe la 12 am ajuns la Colegiu, iar acum tocmai scriu aceste rânduri, descărcând între timp pozele. La 4PM trebuie să fim la Villa Aurelia, pentru congresul catolic. Aseară am stat până la 11PM şi am început prezentarea pentru Congres. Pe la 3PM ne-am precipitat să mergem spre Villa Aurelia. Cu 916 am reuşit să ajungem bine, chiar din timp. Villa Aurelia este pe o proprietate destul de mare, alături de alte clădiri parte a unui complex religios. Am intrat pe una din intrările vilei, şi ne-am prezentat la recepţie. După ce s-au lămurit că nu vrem cazare, doar participăm, tipa de acolo m-a întrebat: "So you don't want to sleep here?" I-am răspuns: "I have come for conference, I really hope it will be so interesting that I will not have to sleep here." S-a uitat puţin şocată... Dar din păcate "I had to sleep". Primul invitat, Babin, pe lângă vârsta expirată, oricâtă experienţă media a avut, nu a reuşit să se lege nici de titlul conferinţei sale, nici să dea ceva informaţii concrete legate de Internet: a vorbit tot felul de teorii, unele frumoase, altele sforăitoare... Nu m-am abţinut, şi într-o pauză i-am întrebat pe organizatori: "The other guest who will have the conference tommorow, is younger?" Well, o reacţie similară... Dar până la conferinţă a mai fost ceva: am fost anunţaţi să trecem pe la recepţia 2, a evenimentului. Acolo Bonaventura ne-a dat o geantă de laptop, cadou pentru participanţi... dar din care lipsea laptopul... :)) În schimb în geantă era un vin italian. Deci ne-am făcut cu o geantă. Când am luat genţile în mână, ghici cine apare? Arhiepiscopul Foley, superiorul nostru pe linia media. Ne-a salutat pe cei ce eram în hol, deci şi pe Levente şi pe mine. Noi fiind înspre geam, iar dânsul cu probleme de vedere, ne-a zis: "Nu vă văd prea bine. Aveţi o aură de sfinţenie prea puternică pentru ochii mei." Glumeţ Arhiepiscopul, dar părea puţin pierdut. A ţinut un discurs interesant în deschidere, şi apoi a venit momentul ca fiecare participant să se prezinte foarte pe scurt. După ce am ajuns şi eu să spun cine sunt şi de unde sunt, Arhiepiscopul Foley s-a băgat pe fir şi a zis: "Mulţumesc!" În română!!! Şi apoi în engleză: "Te-am luat prin surprindere, nu?" Drept îi. După discursul reprezentantului CEI, Foley şi-a dat seama că nu le-a spus "Mulţumesc" şi la ceilalţi, aşa că a început cu Levente, spunând în maghiară, şi apoi în alte limbi ale participanţilor: franceză, greacă, croată şi nu mai ştiu care altele. A urmat prof. Babin cu a lui conferinţă, şi pauza. În pauză m-am dus la Arhiepiscopul Foley şi l-am întrebat direct: "Pe când în România?" El m-a întrebat: "Tu eşti cel care îmi scrie, nu? Am lipsit din ţară, dar azi ţi-am citit emailul." Ei, nu-i rău dacă chiar le citeşte el, şi nu secretarul sau alţii... I-am răspuns că eu sunt acela, şi că este aşteptat în România. Şi-a amintit că era aproape să vină în România pe vremea fostului Nunţiu, dar s-a îmbolnăvit: aşa că, la nu mai ştia ce eveniment, Nunţiul i-a citit discursul. "Datorez o vizită României", mi-a spus, solicitând apoi o invitaţie, cu mai multe date propuse, pentru a vedea care merge mai bine cu agenda sa de activităţi. Concluzia: dacă nu va veni în România cel puţin în 2006, va fi doar din prostia noastră (adică a românilor). Am profitat şi să ne facem o poză cu el ... din păcate nu una reuşită :( După pauză a urmat din nou Babin, să îşi încheie discursul. Apoi ar fi trebuit să urmez eu, cu intervenţia mea. Şi am făcut marea gafă să fac pe modestul: "Nu începeţi cu mine!" Organizatorii au acceptat şi l-au lăsat pe grec, care a umplut tot spaţiul rămas în zi cu prezentarea lui, în care doar că nu am aflat numărul la pantof al grecului mediu, că în rest de toate ne-a zis. Păcat: dacă îşi termina dupa 10-15 minute, partea interesantă, primea un 10 de la mine. Aşa, lucrurile interesante le-a diluat apoi cu muuultă apă. Organizatorii mi-au spus: "Sorry, tommorow!" Iar eu le-am spus că nu este nici o problemă: "Now I know: I have to talk 2 hours!" S-au panicat: "No! No!" Ăştia chiar au o problemă cu simţul umorului! Sau eu? ... Au urmat vesperele şi masa. Acolo ne-am întâlnit deja cu doi participanţi de la ECIC. La masă cu noi s-au nimerit Babin şi cu grecul, care au vorbit, şi tot vorbit, şi tot vorbit, şi tot vorbit... Noroc că noi ne-am văzut de ale noastre şi ne-am distrat bine cu diverse amintiri. A fost o seară frumoasă şi lungă. Pe la 10PM am ajuns la Colegiu, ca să găsesc un bilet în uşă: "Alin Dogaru te aşteaptă în camera 16". Am mers deci şi l-am reîntâlnit pe bunul meu prieten Alin, cu care am stat de vorbă multe ore. Aşa se face că târziu după 12 m-am culcat. A, încă un aspect. La Villa Aurelia avem internet wireless! Ne-am dotat cu mici "chestii" usb care ne permit conectarea la spoturile ce dau Internet în clădire. Cool! Ce tehnologii... Pe când şi la noi? Deci sper să pot fi online în timpul conferinţelor, pentru a mai lucra dacă mai vin "Babini" ;) Ma, 7 iunie:   Am plecat cam pe la 8AM la conferinţă. La ora 9AM a început conferinţa unui profesor spaniol . În pauza de după conferinţă am oferit împreună cu Levente un scurt interviu pentru Radio Vatican . A urmat apoi intervenţia mea   şi a unui tânăr spaniol . După cele două intervenţii am stat cu tânărul spaniol pentru întrebările participanţilor. A ieşit bine. A urmat masa de amiază, la care au fost discuţii foarte interesante, de la situaţia ecumenică în România, la... multe altele. După mâncare m-am apucat de ştirile despre acest prim congres. În partea a doua a zilei am tras linia la congres. De fapt mint: nici unul din participanţi nu am tras-o, căci o aveau deja pregătită italienii. La concluzii a vorbit unul dintre organizatori o oră, după care opţiunile erau două: sau aprobi, sau aprobi. Când am spus ceva, s-au spălat pe mână că Episcopii trebuie mai întâi consultaţi şi trebuie avută răbdare... Basme: ce s-a construit în aceste doar două zile va fi istorie uitată până duminică. Asta e! Domnul cu mila şi iaca am pus cruce primului congres. La Villa Aurelia am avut bucuria să îl revăd pe Ralf, participant la ECIC 2004 în România. Am stat puţin de vorbă, apoi am pornit cu Levente spre "casă". Ajunşi la colegiu am fugit la sala de internet, pentru a finisa ştirile şi a le transmite într-o ediţie. Apoi a venit masa şi rugăciunea de seară. Mi, 8 iunie:   Azi-dimineaţă am dormit până la o oră mai civilizată :) Am mers la masă, iar în faţa mea s-a aşezat rectorul belgian. Am avut o discuţie interesantă despre Internet, iar mai apoi despre Uniunea Europeană. Dacă aş avea timp, i-aş lua un interviu pentru Catholica, dar nu cred că voi reuşi: timpul aleargă aici teribil. Am fost apoi puţin pe net, iar apoi am plecat cu Levente la audienţa generală de miercuri a Papei. Am ajuns pe la 10 fără ceva . Deja multă lume , dar am reuşit să ne aşezăm acolo pe unde am dedus că va trece Papa cu maşina. După ora 10, când ne-am uitat în spatele nostru, era o mare de lume! Am prins deci o poziţie bună pentru a-l fotografia pe Papa    . Am stat până Papa a terminat turul Pieţii San Pietro   , şi până l-am auzit începând să vorbească . Apoi am părăsit locul . Am mers să facem cumpărăturile pentru acasă (diverse "suveniruri" religioase), iar apoi la un magazin de electronice unde Levente a căutat ceva. Următoarea oprire a fost magazinul Paulinelor, unde m-am despărţit de mulţi euro pe două cărţi pe care le consider foarte valoroase. La ieşire am întrebat dacă pot afla ce cărţi mai au despre căsătorie: mi-a listat sora de la casă trei pagini de cărţi despre căsătorie, aşa că va trebui să parcurg lista să văd ce şi dacă mai iau. Ei, bani să fie, că titluri incitante şi deosebite am văzut (precum una a lui West la 36euro, oioi!). Apoi ne-am întors în viteză acasă pentru masa de amiază. După mâncare am mai fost puţin pe net să vorbesc cu Oana, dar apoi am mers să mă întind: abia m-am mai trezit să merg pe 6PM la cea de-a doua conferinţă. Am ajuns însă cu cinci minute înainte să înceapă ECIC. Am recunoscut multe feţe de la ECIC IX şi a fost mare bucurie să ne revedem, ca nişte prieteni cu vechime. Desigur, Oana, toţi au întrebat de tine: ce mai faci? Şi toţi îţi transmit felicitări pentru al treilea copil. După cuvintele de introducere, cu un discurs interesant şi istoric al lui Kinanen, a venit din nou rândul prof. Babin. A fost ceva mai interesant de data aceasta  , dar între timp m-am ocupat să şi trimit ştirile - ceea ce nu am reuşit pe moment. Oricum, după discursul lui Babin (cu fixul său pe "vibraţii") au urmat discuţii interesante din întrebările din sală! La 8:30PM a urmat cina, care a fost într-adevăr extraordinară şi educativă. Pe lângă Levente şi Mishi, la masă au fost prieteni precum Sean din Marea Britanie, un alt prieten din 2004, Gunnar, un alt danez şi... Babin! Din toate mesele din sală, din toate scaunele din sală, doar lângă mine s-a putut pune. Nu a trebuit să îi ţin companie tot timpul, şi bineînţeles la masă s-au iscat discuţii foarte interesante despre situri, tendinţele vizitatorilor, societatea digitală ca fenomen, ş.a.m.d. Ca de fiecare dată, îmi plac la nebunie mesele ECIC: nu pentru pilaful şi mazărea verde, pe care nu le mănânc, nici pentru păpădiile pe post de aliment de care nu mai scăpăm, ci pentru discuţiile fascinante şi împărtăşirea ce are loc în astfel de momente. După ora 10PM am plecat de la sediul congresului, iar acum este deja 11PM... Să văd ce mai e de făcut... Pe mâine! A! Dacă tot mai am ceva timp până mă scurg în pat, câteva gânduri despre Roma. Întotdeauna, mergând de exemplu cu trenul la Bucureşti, mi-era ruşine de intrarea în capitală, ce jeg, murdării şi alte sinonime. De la aeroport am venit sâmbătă cu trenul până în Roma: intrarea în această capitală nu este mai brează. Blocuri urâte, scorojite, porţiuni ţinând de căile ferate mai mult ruginite decât vopsite, ş.a.m.d. Concluzia mea este că periferia este periferie peste tot, şi, prin definiţie, murdară. Unde este luxul? În magazine de care tot mai mult vedem şi în România. Acum 10 ani, super-magazinele italiene îmi păreau paradisuri. Astăzi sunt şi la noi tot mai multe. Sărăcia rămâne la periferie, în timp ce centrele oraşelor, că e vorba de Roma, Bucureşti, sau Cluj, sunt putrede... de bogate. Al doilea aspect care m-a marcat a fost prezenţa românească aici. Foarte adesea am auzit vorbindu-se pe stradă în română - dar respectivii nu arătau a turişti. Ieri dimineaţă, la masă vice-rectorul şi cu alţii discutau de isprăvile nu ştiu cărui român, care nu ştiu pe cine a ucis pentru că nu ştiu ce i-a făcut respectivul. Avem un bun renume în presa de aici. Apoi, desigur, cerşetorii. Cred că dacă nu sunt indieni (îi recunoşti după piele) sunt ţigani români. Când sunt singuri, sunt italieni: "Prego aiuto!" Când sunt mai mulţi, sunt români: "Ce faci bă aici? Du-te bă!" Am intrat astăzi la Comandini pentru suveniruri. Când am ieşit, trei ţigănci vorbeau de zor româna. Când mai ieşea câte unul, dă-i cu "Prego, prego". M-au luat şi pe mine pe italiană, neştiind că sunt român. Mai groaznic m-am simţit astăzi stând la autobuzul 916. În staţie sosiseră doi cerşetori... desigur români. Probabil mergeau la periferie (am aflat că ziua stau în centru, noaptea merg chiar până în satele de lângă Roma, pentru culcare). La un moment dat a apărut un grup de turişti americani. Când una dintre persoanele din fruntea grupului i-a văzut, a strigat tare şi lung: "Waaaatch your pooockeeeets!" Ce-am ajuns în ochii lumii: neam de hoţi şi criminali... Mai mare ruşinea... J, 9 iunie:   O nouă zi! La ECIC  suntem din 12 ţări, în timp ce la congresul anterior am fost din 14 ţări. Şi totuşi, la acest congres se simte că este la a X-a ediţie, nu la prima. În plus, legătura cu Internetul a participanţilor este reală, nu o simplă "delegare" ca la unii participanţi de la evenimentul catolic. În fine. Ziua a început cu o prezentare a situaţiei Internetului în Biserica Catolică: iui ce situaţie! situri dezvoltate de peste 10 ani! reţea intranet diecezană! provider catolic de Internet! ş.a.m.d. Apoi a venit din nou rândul spaniolului, cu o conferinţă foarte apreciată de participanţi. După masa de amiază au avut loc momentele "Tell Your Story", în care au fost vreo şase, parcă, prezentări. De la situl Consiliului Mondial al Bisericilor, la o iniţiativă ciudată şi incitantă, numită iChurch, a unui preot anglican; de la un sit pentru copii realizat în Flash, la un sit pentru tineri, pentru a cărui reclamă s-au tipărit până şi cărţi poştale. Frumoase experienţe! Au urmat apoi trei ateliere paralele. Eu am mers la "Comunităţile Virtuale" - nu mă bâlbâi când spun din nou că a fost frumos. Dincolo de program - frumuseţea ECICului - au fost de asemenea aspecte importante. Am cunoscut noi oameni, interesanţi, precum preotul anglican din Oxford, cu care am să fac un interviu (s-a simţit onorat;). Apoi acel preot negru, născut în Africa, format în Franţa, actualmente lucrând în Canada cu "băştinaşii" catolici (mi-a zis el numele unui trib dar nu l-am reţinut). Apoi alţii şi alţii - exemplele ar putea continua... Un alt moment extra-conferinţe a fost turul nocturn prin Roma, cu autobuzul. Au fost doi ghizi aşa că am aflat multe lucruri interesante. Opriri au fost doar două: la Coloseum   şi la Fontana di Trevi     . Cred că cel mai greu mi-a fost la Fontana di Trevi... Cu trecerea zilelor, suport tot mai puţin să văd cupluri de tineri plimbându-se prin Roma :( Unde eşti tu, Oniţă? Ce mi-ar fi plăcut să putem bate străzile împreună, noaptea, cu trepiedul şi cu aparatul foto... Mi-e tot mai greu... În fine. Cu Levente am cerut să ne lase lângă Piaţa San Pietro, de unde am luat-o spre casă. Iar pe la ora 1AM m-am culcat, cu gândul la toate momentele speciale ce ne aşteaptă în zilele următoare. V, 10 iunie:   Dimineaţa am avut o conferinţă, după care am plecat pe la ora 10 spre Vatican. Am mers la o poartă de intrare în Vatican , unde ne-am strâns cu toţii, apoi am intrat . Rapid am ajuns la clădirea Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale . Am fost primiţi în sala Deskur , chiar de către preşedintele Consiliului, Arhiepiscopul Foley. Când m-a văzut, a repetat: "I must come to Romania!" Păi dacă-i "must"... La început a ţinut un discurs preşedintele ECIC , după care membrii Consiliului . Surpriza a fost prezentarea sorei Judith: un proiect   la care încă se lucrează, şi care sunt sigur că va fi un mare boom pentru Biserica Catolică! La final s-au pus întrebări, iar călugăriţa-webmasteriţă a fost cea mai solicitată . La final am intrat în curtea interioară a Consiliului Pontifical, şi ne-am făcut o fotografie cu Arhiepiscopul Foley . Apoi ne-am continuat drumul prin Vatican     , îndreptându-se spre Muzeul Vaticanului  . Am fost la barul din Muzeul Vaticanului, unde am mâncat, după care am început turul. Prima parte a fost într-un loc  închis publicului. Am coborât într-o "pivniţă" uriaşă, unde sunt păstrate vehiculele folosite de diferiţi Papi în ultimele secole    . Am început apoi vizita oficială în Muzeul Vaticanului, dintr-o curte interioară  , unde am primit o lungă lecţie de istorie de la ghidul nostru, o doamnă în etate. Am făcut multe poze, a fost o călătorie lungă şi dificilă prin zecile de săli, (prea) pline de lucruri de văzut      . Am ajuns desigur şi în Capela Sixtină, plină ochi  ! După care am ieşit . Am mers cu Sean din UK prin oraş după alte suveniruri. Am fost iarăşi la librăria Paulinelor, unde am lăsat din nou cam mulţi euro pentru patru cărţi superbe! Dar când mă gândesc că o carte are 500 pagini, iar alta 600 de pagini, cred că merită! În plus, în română probabil vor apărea peste un secol, sau după ce ţara devine majoritar catolică ;) Ne-am întors apoi la Villa Aurelia, unde congresul a continuat cu o nouă serie "Tell your story". Din nou mărturii interesante despre proiecte fascinante. A urmat cina, care a ocazionat o lungă discuţie ecumenică. Ignoranţa unora dintr-o Biserică despre alţii din altă Biserică a mai fost acoperită de un oarecare schimb de informaţii. Reformaţii s-au manifestat cam ca ortodocşii, mirându-se: "cum? nu tot ce spune Papa este dogmă?" şi alte minunăţii din acestea, mari cât China, vorba unui prieten. S-a discutat mult de renunţarea la obligaţia celibatului şi despre hirotonirea femeilor (acest ultim fapt a fost agreat de toţi, inclusiv de celălalt catolic ce era cu mine la masă - nu dau numele să nu fie persecutat;). La final discuţiile au revenit puţin în spaţiul virtual, dar tema serii poate fi considerată ecumenismul. Ce ar mai fi de spus? Că cu cât scriu mai târziu jurnalul, cu atât uit mai multe detalii. De exemplu acum îmi amintesc de toate poantele spuse/scoase de Arhiepiscopul Foley, care a magnetizat audienţa cu buna sa dispoziţie şi cu amintirile sale vesele. Ei, dar asta e! Oricum jurnalul este foarte lung... Deci gata cu ziua de vineri... S, 11 iunie:   Telefonul celular îmi este setat să sune la ora 7 de luni până vineri. Astăzi, fiind sâmbătă, evident nu a sunat. Aşa că m-am trezit cu o oră întârziere. Iar aseară m-am culcat, lăsând terminarea prezentării pe astăzi. Aşa că m-am trezit brusc în criză de timp. Am hotărât să salt masa pentru a-mi termina prezentarea pentru conferinţă. La 8:30AM era gata, aşa că am pornit. Când am ajuns în staţia de jos, am văzut venind un autobuz: scria "Gregorio VII" pe traseul său aşa că m-am urcat... doar că la un moment dat a luat o curbă şi s-a dus departeeeee de traseul meu. Aşa că criza de timp s-a prelungit, cu un autobuz greşit. M-am reîntors pe rută, am luat un alt autobuz, iar cu trei minute înainte de începerea conferinţei am ajuns şi eu. Noroc că prezentarea mea nu a fost prima :) Dar a fost a doua. Prezentarea    a mers bine. Subiectul a fost (destul de) diferit faţă de celelalte intervenţii, ceea ce a fost bine. Au fost şi întrebări, dar multe reacţii pozitive am primit după. Se pare că mulţi au conştientizat accentul prea mare, dacă nu exclusiv pe informare (uneori strict organizatorică) a siturilor lor, în defavoarea formării. M-am bucurat de reacţii, dar mai multe nu zic, să nu-mi fie spre laudă. Slăvit fie Domnul că a trecut şi această prezentare cu bine! După celelalte prezentări a venit, evident, masa de amiază   , iar apoi scurta şedinţă ECIC cu alegeri (mai mult realegeri, dar în fine). Apoi la 3PM ne-am îmbarcat toţi pentru Piazza Navona   . Pe o străduţă laterală  am intrat la Centrul Pro Unione , unde am asistat la o conferinţă despre ecumenism . Acolo, (se putea?) am intrat în conflict cu conferenţiarul, care era cam cu având de la Papa Benedict... În fine... Nu pot intra în detalii, cert este că în final l-au mai taxat şi alţii. Iar în finalul finalului, am stat poate vreo 30min de vorbă cu respectivul conferenţiar, şi ne-am reconciliat :) După conferinţă am avut o oră pauză de plimbare în zonă  . Şi era de văzut: piaţa este plină de diverşi "ciudaţi" care se dau în spectacol, care mai de care mai ciudat . Norocul meu a fost că am dat o tură şi în afara pieţei, aşa că am nimerit la un magazin unde în sfârşit (!!!) am găsit ceva pentru copii. Uau, ce se vor bucura! Ne-am întors apoi în piaţă, am intrat în biserica Sf. Agnes (sper că nu greşesc), unde a avut loc o rugăciune-binecuvântare de plecare, condusă de doi americani, un preot catolic şi unul anglican. ECIC are ceva impresionant prin dimensiunea ecumenică. Chiar dacă, evident, nu este comuniune perfectă, chiar dacă, iarăşi evident, mai apar unele discuţii teologice în contradictoriu, spaţiul Internetului ne uneşte mult, iar rugăciunea din biserica Sf. Agnes a fost cu totul specială... O amintire de preţuit. Ei, şi de la cele spirituale la stomac: am plecat mai departe cu autobuzul în afara Romei, la un restaurant, pentru masa finala, ce a marcat şi aniversarea a 10 ediţii ECIC. A fost tămbălău mare, bucate de hrăneai un sat din lumea a III-a, un tort frumos, ş.a.m.d. Eu iarăşi mă voi opri (obsesiv) să apreciez discuţiile de la masă: am avut norocul să îl am în faţă pe preotul negru cu istorie mondială (Sri Lanka, SUA, Canada...) şi pe un laic elveţian iarăşi cu o viaţă interesantă. Cum preotul catolic a trăit mult între musulmani, am vorbit (pardon, ascultat) enorm de mult despre Coran, despre viziunea musulmanilor relativ la Isus şi Maria, obiceiuri, ş.a.m.d. Ia nişte oameni din diverse locuri ale lumii, pune-i la aceeaşi masă, şi ai ingredientele unor momente frumoase. Târziu de tot, petrecerea s-a încheiat, ne-am întors la Colegiu, pe la ora 1AM, aşa că pe la 2AM am pus capul jos, cu speranţa să mă trezesc a doua zi dimineaţa, pentru Liturghia de la Radio Vatican. D, 12 iunie:   Mai greu, dimineaţa am reuşit totuşi să mă trezesc şi am plecat la 7:30AM la Radio Vatican. Acum Liturghia a fost celebrată de pr. Vasile Sabo. De acolo, cu Andrei am venit pe jos (ceilalţi s-au întors cu microbusul care ne-a adus în Vatican; iar Levente a dormit şi nu a venit cu noi), prin Vatican, prin frumoasele grădini. Am făcut evident mai multe fotografii  , grupate în al patrulea album al acestei vizite la Roma. La colegiu am profitat de conexiune să mai actualizez puţin situl, să transmit ce mai era de transmis şi altele. Apoi am mâncat de amiază, după care am pornit să ajungem pe 2:30PM la Bazilica San Pietro, unde Alexandru, unul dintre studenţi, ne-a promis că ne facilitează ;) intrarea sus la cupolă. Am ajuns acolo, dar ne-a ajutat un alt student român: am luat liftul (gratuit:) până unde se putea, adică cumva pe acoperişul Bazilicii . De acolo am intrat în cupolă, şi am putut-o privi mai de aproape  . Apoi am urcat cred că vreo 200 de trepte , pentru a ajunge în sfârşit pe banda exterioară cupolei. De acolo am făcut nenumărate fotografii, vizând Piaţa San Pietro  şi Vaticanul   . Apoi am făcut drumul invers  şi am mai făcut ceva poze în faţa Bazilicii  . A urmat dilema: mergem acasă? Evident că nu. Fără să avem hartă, ne-am pornit pe jos (!) spre alte Bazilici. În drum am intrat într-o biserică iezuită . Apoi am luat-o pe lângă Altarul Patriei, printr-un loc unde nu am mai fost , apoi printre ruine , până la Coloseum. De acolo am mers noi cumva până am dat de o piaţă cu obelisc , care avea numele San Giovanni in Laterano: eram la Bazilica San Giovanni in Laterano  ! Eu o ştiam doar din cealaltă parte, intrarea "oficială" . Mai la nimereală, mai la fler, am ajuns şi la Bazilica Santa Maria Maggiore  , pe care am vizitat-o   . Următoarea oprire a fost gara Termini, de unde ne-am întors cu autobuzul la colegiu. A fost un tur uriaş, mă dor picioarele, tălpile, dar a meritat. Ultima zi plină în Roma. Mâine pornim spre casă! L, 13 iunie:   Ultima zi. Am strâns mare parte din bagaj şi constat că e cam dificil să bag totul înăuntru. Când am venit, valiza era deja plina ochi, iar acum cu cărţile cumpărate şi cu cadoul pentru copii... situaţia devine înghesuită! Cumva voi găsi o soluţie... Acum este dimineaţă, imediat voi merge la masă. Dar înainte, două amintiri de ieri. Pe când treceam ieri printre nişte ruine, de lângă Coloseum, am văzut un bărbat italian venind în viteză, băgând mâna într-un stand patronat, pardon, slujit de un indian, luând nişte suveniruri de metal şi strigând două tinere. Cum indianul nu a comentat, am dedus că respectivul italian era stăpânul standului, şi probabil a altor zeci de standuri din zonă. Fetele au întors capul, iar bărbatul a mers mai departe, invitându-le la o masă. Părea o simplă scenă de "agăţat". Dar apoi l-am auzit întrebându-le în italiană pe fetele pe care evident nu le ştia dinainte, dar avea nas de... peşte: "Sunteţi din România, nu?" Fetele au răspuns afirmativ. M-am uitat atunci mai atent la italian şi la românce... tocmai asistam la "racolarea" lor pentru ce, dacă nu pentru prostituţie! Fetele au început să se hizlească şi să se gudure pe lângă noul lor patron de standuri de suveniruri şi de carne umană. Oricât de "fufe" arătau, m-a durut inima pentru ele. Neputinţa de a face ceva în astfel de situaţii... e tare dureroasă. Şi ca şi cum această imagine a "racolării" nu mi-ar fi fost de-ajuns pentru a-mi întuneca ziua, lungul itinerar de ieri mi-a scos în cale zeci de cerşetori. Dincolo de faptul că majoritatea sunt români, dar, totuşi, nu toţi, şocul cel mare l-am avut pe o străduţă de lângă gara Termini. În fluviul de oameni ce se scurgeau în toate direcţiile, îmi căutam şi eu drum: la un moment dat, în stânga mea am văzut pe cineva întins pe jos, cu capul lângă un coş de gunoi, pe niscaiva pături. Pentru o secundă am avut impresia că este bunica mea. Dar nu, tenul bunicii care dormea în stradă era mult, muuuult mai săpat de riduri. Am fost în dreptul ei preţ de câteva secunde, căci în forfota de pe stradă nu îţi poţi permite opriri subite. Şi în acele câteva secunde, în somn, sau trează (?), a căscat, sau a vrut să spună ceva... Nu ştiu. Am văzut-o doar deschizând gura, iar pentru mine, deşi nu am auzit nimic, a fost un strigăt. Ptiu, teribil de greu e să fi bărbat şi să treci pe lângă astfel de scene fără să plângi... A trecut o zi, dar cele două imagini nu îmi dau pace... fete la mezat... bunice dormind în stradă... În fine... Acum, eu, porcul, mă duc să mănânc. Ce bine de mine...? [...] M-am întors. Trebuie să îl aşteptăm pe vice-rector, pentru discuţia dinainte de plecare; apoi vedem ce program ne facem pe astăzi. Puţin despre locul şederii noastre, unde ne-am simţit foarte bine... cât am stat aici cel puţin, căci în majoritatea zilelor am plecat dis-de-dimineaţă şi am sosit noaptea înapoi. Studenţii sunt foarte amabili şi s-au străduit să ne facă şederea plăcută. Am avut noroc şi de conexiune la Internet, aşa că evident sunt mulţumit! ;) Lângă Colegiul Pio Romeno, în jos, este Colegiul ucrainienilor. În sus vine ambasada Finlandei parcă, ce are o vedere excepţională asupra Romei, şi mai apoi piaţa Garibaldi, cu statuia respectivului, desigur. Suntem deci pe un deal, la 15-20 min de mers pe jos de San Pietro. Zonă frumoasă, liniştită... Mă opresc din nou, pentru întâlnirea cu pr. Mihai Frăţilă, vice-rectorul, prin a cărui amabilitate suntem cazaţi aici. [...] În câteva minute este masa de amiază. Între timp am mai navigat, ocazie de a mai vorbi cu Oana. Am fost şi la pr. vice-rector, iar apoi am ieşit în centru - ultima ieşire. Am fost pe la magazinele de suveniruri, dar între atâtea kitsch-uri nu am găsit nimic să se evidenţieze. Aşa că am fost din nou la librăria paulină, unde am petrecut nu chiar o oră, dar mult. Am răsfoit zeci de cărţi, dar fie că nu mă interesau unele, fie că erau prea scumpe altele, în final am luat doar una. Una la cele multe luate deja. Călugăriţa mă ştia deja, dar am asigurat-o că e ultima oară când calc acolo ;) Ca de obicei, a ajuns să îi spun tema, autori, titluri, iar ea să caute electronic sau fizic respectivele lucrări. Pe când şi la noi astfel de librării, cu astfel de disponibilitate şi amabilitate? M-am întors prin Piaţa San Pietro, şi m-am aşezat şi eu cu fundul pe treptele de lângă coloane, ca alte sute de pelerini, rezumându-mă să privesc clocotul internaţional din faţa ochilor. Asiaticii şi vorbitorii de limbă engleză sunt cei mai numeroşi. La Bazilică este permanent coadă, zeci de grupuri, sute de pelerini în fiecare moment. Am făcut câteva poze şi câteva filmuleţe. Am mers chiar în faţa obeliscului, pentru a fotografia central Bazilica. Şi nu am fotografiat numai cu aparatul meu :) Mai multe cupluri sau indivizi m-au rugat să le fac fotografii, şi le-am făcut desigur. Cu regret, m-am despărţit de Bazilică, de piaţă, şi am revenit la colegiu. Acum este timpul să mă concentrez pe plecarea de diseară. [...] La ora 5PM am pornit pe drumul de întoarcere. Am părăsit cu Levente colegiul, însoţiţi fiind de Andrei. Am luat un autobuz, apoi un tramvai, şi am ajuns la gara Trastevere (Andrei a rămas aici), de unde am luat trenul până la aeroportul Fiumicino. În gară ne-am descurcat bine şi repede, iar de punctul de verificare al paşapoartelor la fel: fără nici o problemă (la predarea bagajelor ceva emoţii, căci eu m-am întors cu 10kg mai mult - repet, la bagaj, nu la greutatea personală:). Am ajuns apoi în zona DutyFree, pe unde am mai zăbovit puţin, dar apoi ne-am grăbit spre poarta C30. Interesant, spre poarta C30 a trebuit să luăm din nou un tren, de fapt unul mic, cu două vagoane elegante, condus automat. În zona în care am ajuns erau din nou magazine DutyFree, aşa că le-am "explorat" mai bine. Levente şi-a luat un deodorant Armani parcă, iar eu două jucării foarte frumoase pentru Teodora şi Matei :) În final am fost redirectaţi la o nouă poartă, şi ne-am îmbarcat. Am stat însă mult înainte de a decola, căci cerul era plin - după explicaţiile pilotului. Cu adevărat, când am ieşit pe o pistă, am stat până au decolat vreo 3-4, iar după noi mai aşteptau alte avioane. Într-un final ne-am luat zborul, spre ocean după care am revenit pe continent şi am pornit spre Budapesta. De data aceasta pe monitoare nu am putut urmări doar detalii tehnice (altitudine, temperatură ş.a.) ci şi un episod din "Just for laugh" şi unul din "Looney Toones". La ora cu pricina am ajuns la Budapesta, unde am stat cu ceva emoţii aşteptând cursa spre România. Cu câteva minute înainte de închiderea aeroportului a apărut şi şoferul cursei Nemeth Speed, dar a mai trebuit să aşteptăm un avion cu întârziere. Ma, 14 iunie:   Cam pe la ora 1AM, ora României, am părăsit aeroportul, iar la ora 6AM eram deja în Cluj! Am oprit pe Calea Floreşti, am luat un taxi, şi astfel în câteva minute am fost acasă. Ştefania era la moment de papa, aşa că ne-am întâlnit din prima. Pe Teo şi Matei i-am lăsat să doarmă până pe la 7, când am intrat în camera lor. Buimăciţi, au sărit în sus de bucurie. Evident am desfăcut jucăriile, şi am umflat din plămâni ditamai balena. Copiii au fost foarte bucuroşi, iar după vreo jumătate de oră au pornit spre grădiniţă. După vreo oră de dat din gură, de depănat amintiri adică, am tras pe dreapta pentru câteva ore (în traducere - am dormit). La final de călătorie şi de jurnal, dacă privesc în urmă, parcă e Muzeul Vaticanului :) Văd zeci de "statui" ale oamenilor pe care i-am cunoscut, oameni minunaţi, oameni de la care am avut de învăţat cu carul... Mai văd sute de "tablouri" (dacă e să o spun tehnic, peste 1 Giga de fotografii digitale) surprinzând amintiri extrem de frumoase: vizita la Papa IP2, "întâlnirea" cu Papa B16, Bazilica San Pietro, vederea de pe cupolă, celelalte biserici şi pieţe romane, cu fântânile arteziene, mesele de la orice oră, prilej de discuţii aprinse, schimbul rodnic de experienţe cu oameni din alte ţări... oh, şi câte ar mai fi de amintit. Statui şi tablouri vii pentru mine: zilele acestea va trebui să fiu ghid printre ele pentru membrii familiei... Acestea fiind spuse, pun cruce acestei perioade minunate. Mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor celor care au făcut posibilă călătoria! La anul ECIC va fi lângă Londra... Cine ştie?... OK. Gata. Am terminat: +

prima pagină    contact    noutăţi    întrebări frecvente    informaţii bancare    carte de oaspeţi © 2004-2006 familia Capan - !!! VIZITAŢI NOUL NOSTRU SIT !!!