Trei ore... Dar ce ore! "King Kong" este un film superb și probabil că aceasta i se datorează în mare parte lui Peter Jackson. Povestea probabil o știu toții: o gorilă uriașă dintr-un fel de "lume dispărută" (l-ați citit pe Arthur Conan Doyle?) ajunge tocmai la oraș. Din fericire Jackson nu s-a concentrat pe ceea ce eu tocmai am sintetizat! Până la jumătatea filmului King Kong nici măcar nu apare în film. Nici nu i se pomenește numele, doar al insulei (Insula Craniului), despre care nu se știe prea multe.
Faptul că King Kong "intervine" atât de târziu în filmul care îi poartă de altfel numele face ca Jackson să aibă timp să construiască niște personaje puternice. Avem în acest film tot felul de oameni, tot felul de caractere, tot felul de relații. O cunoaștem la început pe Ann Darrow, actriță șomeră, ce pică în plasa producătorului de filme Carl Denham, atrasă fiind de numele unui scenarist: Jack Driscoll (Adrien Brody). De altfel de acesta se va îndrăgosti - o poveste de dragoste frumoasă, o mărturie a curajului pe care îl dă iubirea. Manipulantul Carl își strânge o echipă de actori și asistenți pentru a termina un film în care crede mult. Nu contează metodele, nu contează victimele... Hotărârea lui face ca în cele din urmă întreg echipajul să ajungă la Insula Craniului, în a cărui existență credea doar el.
Aici, după ce a zăcut jumătate de film să construiască personajele, Jackson bagă viteză, lucrurile evoluând urât. Mai urât decât evoluția situației sunt doar băștinașii de pe insulă (chiar, chiar trebuia să îi facă atât de oribili?). Ann ajunge să fie oferită ca sacrificiu bestiei Kong, iar bărbații nu se dau înapoi de la periculoasa treabă de a o recupera. Așa ajung în interiorul insulei, într-o lume în care totul este uriaș: de la gorila Kong la dinozauri și la insecte. De aici filmul devine de acțiune și de aventură: palpitantă! Nu aș putea să spun că nu se simt suprapunerile de imagini, dar Jackson a reușit oricum să imprime incredibil de mult realism la o treabă cât se poate de clar ireală. Lupta lui Kong cu dinozaurii sau a echipei de salvare cu insectele sunt deosebit de bine realizate. Atât de bine încât imaginea acelor insecte uriașe probabil mă va urmări la noapte ;).
Dar în centrul filmului stă relația dintre Ann și Kong. Tot ceea ce se mai întâmplă în film (fie că sunt scene de acțiune, fie povestea de dragoste de-la-om-la-om, adică Ann-Jack), nu face decât să țeasă piedestalul adevăratului centru. Astăzi, când bărbat se căsătorește cu bărbat, parcă îți vine să te întrebi: vrea Ann să se mărite cu Kong? Nu, nu este vorba de o relație de iubire în acest plan sau cu acest scop. Este însă o extraordinară relație de tandrețe, încredere, respect, sprijin... Privirea (împrumutată lui Kong de actorul Andy Serkis) este extraordinară. După ore de la vizionarea filmului, privirea lui Kong îmi este încă vie în memorie. Această privire a "vorbit" suficient pentru primatul fără darul vorbirii. Cele două apusuri de soare trăite de Ann și Kong împreună pot să concureze cu multe scene din filme de dragoste :).
Finalul este trist. Kong dispare (veți vedea în film în ce sens) pentru a lăsa în urmă multe critici legate de ființa umană: incapacitatea ei de a respecta natura și naturalul, căutarea obsesivă a profitului, răspunsul cu violența la orice depășește capacitatea sa de înțelegere... În același timp însă, pentru a nu fi prea pesimist, filmul vorbește și despre multe valori umane. Că este povestea de dragoste între Ann și Jack, că este grija paternă dintre negru și băiatul "înfiat" de vapor, că este vorba de solidaritatea în fața pericolului și cavalerismul masculin demonstrat de acțiunea de salvare de pe insulă... și altele... toate aceste elemente salvează omul de la a apărea la final de film inferior gorilei. Peter Jackson, mulțumim! Actori, mulțumim!
Radu Capan
21 februarie 2006
